Ştim cu toţii, mai ales noi, femeile, ce probleme medicale importante poate genera osteoporoza. Mai ales după intrarea la menopauză. Aşa că orice terapie ce poata ajuta la ameliorarea simptomelor acesteia nu poate fi primită decât cu bucurie. De curând, a fost adus şi în România tratamentul prin rezonanţă magnetică-MBST®, o terapie nouă, non invazivă pentru ameliorarea osteoporozei şi a bolilor articulare degenerative. Tratamentul a fost premiat cu “Inovaţia Anului” în Germania (intre anii 2014-2020) şi confirmat de Comitetul Premiului Nobel pentru Sănătate 2017. Am stat de vorvă cu doamna doctor Mihaela Vasilescu, medic specialist recuperare medicală, despre tratamentul prin rezonanţă magnetică: ce preuspune, cum funcţionează şi care îi sunt beneficiile.
Tratamentul prin rezonanţă magnetică: ce este şi cum funcţionează
C.S.Î.D.: Ce este MBST (terapie prin rezonanta magnetica nucleară de rotaţie)?
Dr Mihaela Vasilescu: Terapia prin Rezonanţă Magnetică – MBST® (Multi Bio Signal Therapy) este o metodă unică de tratament disponibilă la ora ac¬tuală în România, ce acţionează strict la nivelul cartilajului şi sistemului osos, stimulând re¬facerea cartilajului articular degra¬dat şi formarea de os nou prin frecvenţele selective utilizate.
C.S.Î.D.: Cum funcţionează această terapie?
M.V.: Aceasta terapie funcţionează folosind energia din interiorul ţesutului prin mişcarea de spin a protonilor – schimbarea sensului de rotaţie a protonilor din moleculele de apă de la nivel celular, determinând rezonanţa acestora. La întreruperea pulsaţiilor magnetice, protonii tind să revină la nivelul anterior de energie, cedând energia acumulată ţesuturilor înconjurătoare. În acest fel este stimulată atât diviziunea celulară, cât şi metabolismul celular, determinând, în timp, regenerare.
Tratamentul prin rezonanţă magnetică: ce afecţiuni poate ameliora
C.S.Î.D.: Pentru ce alte afectiuni este indicate această terapie?
M.V.: Pacientii ce pot beneficia de acest tip de terapie sunt cei cu afecţiuni degenerative – de tip artroza stadiul I-II-III (gonartroză, coxartroza, omartroză, spaodilodiscartroză lombară, osteoporoză, post fractură la pacienţii cu osteosinteză metalica pentru accelerarea procesului de calusare, chiar şi la pacienţii cu artroplastie pentru ameliorarea sindromului algic.
C.S.Î.D.: În ce constă tratamentul pentru pacient şi de câte şedinţe este nevoie pentru a scăpa de dureri?
M.V.: Tratamentul constă în şedinţe de MBST specific afecţiunii sale; pacientul este aşezat pe patul de tratament, bobina aparatului se aşază în regiunea care are nevoie de tratatament, fiecare şedinţă având durata de o oră, timp în care pacientul poate citi sau asculta muzică, se poate relaxa, de fapt.
Pentru tratamentul artrozei este indicată terapia MBST de 9 şedinţe, în zile consecutive, se repetă la 6 luni încă 5 şedinţe, şi ulterior anual se recomandă 5 şedinţe de MBST pentru întreţinere. Pe toată durata terapiei, pacientul este sfătuit să consume 2-3 l de apă pe zi.
Pentru tratamentul osteoporozei este indicată terapia MBST de 10 şedinţe.
C.S.Î.D.: Este un tratament dureros, are contraindicaţii?
M.V.: Tratamentul MBST este un tratament neinvaziv, nedureros, iar bobina nu face zgomot în timpul tratamentului. Din punct de vedere al contraindicaţiilor, ca orice alt tip de terapie şi acest tratament are contraindicatii. Nu pot urma acest tratament: purtătorii de stimulator cardiac, pacienţii cu boli articulare inflamatorii în puseu acut, boli ale pielii, tumori maligne, limfoame.
Tratamentul prin rezonanţă magnetică: efectele terapiei
C.S.Î.D.: Care sunt efectele benefice ale terapiei?
M.V.: Efectele acestei terapii constau în ameliorarea durerii si mobilităţii articulare. Aceste efecte apar chiar din timpul şedinţelor, atingând maximul la 3-4 luni post terapie, cu menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului până la 2-4 ani după tratamentul MBST.
Tratamentul prin Rezonanţă Magnetică-MBST® este un tratament recunoscut la nivel internaţional, fiind premiat cu “Inovaţia Anului” în Germania (intre anii 2014-2020) şi confirmat de Comitetul Premiului Nobel pentru Sănătate 2017.
În concluzie, MBST este o terapie nouă, non invazivă, pentru tratarea bolilor articulare degenerative şi a osteoporozei, având ca particularitate importantă aplicarea acestui tratament şi pe zonele cu material de osteosinteză metalică.
Sursa:
https://www.csid.ro/health/sanatate/osteoporoza-tratament-prin-rezonanta-magnetica-17751022/