Cancerul de pancreas este o boală foarte gravă, agresivă și cu o rată de supraviețuire mică. Iată ce ne-a spus doctorul Dan Adrian Bobeică, medic specialist gastroenterologie la clinica Laurus Medical Ploiești, în exclusivitate pentru Doctorul Zilei.

Noiembrie este luna de conștientizare a ceea ce reprezintă cancerul de pancreas, prin care se încearcă sporirea atenției cu privire la diagnosticarea precoce, tratamentul și prevenția acestui tip de cancer.

Ultimele rapoarte cu privire la rata incidenței sunt tot mai îngrijorătoare, ilustrând o creștere cu 5% între 1990 și 2016.

De menționat faptul că este un cancer agresiv, cu cea mai mică rată de supraviețuire dintre toate cancerele , responsabil de peste 95.000 de decese anual, cu o medie de supraviețuire de aproximativ 4.6 luni.

Factori ce cresc riscul de cancer pancreatic

Factorii de mediu implicați sunt:

  • Fumatul
  • consumul de băuturi alcoolice
  • dieta bogată în grăsimi și preparate procesate
  • aport redus de fructe și legume

Factorii genetici: anumite sindroame rare, precum pancreatita ereditară, sindromul Peutz-Jeghers în cadrul căruia riscul de a dezvolta cancer de pancreas este de 132 de ori mai mare, comparativ cu populația generală, sindromul FAMMM în care există mutația genei p16 sau sindromul HNPCC (cancer colorectal non-polipozic ereditar).

Riscul de a dezvolta cancer de pancreas crește în funcție de numărul rudelor de grad I cu acest tip de afecțiune; astfel, o rudă de grad I cu cancer de pancreas crește riscul de 2.3 ori, 2 rude de grad I cresc riscul de 6 ori, iar 3 rude de gradul I cresc riscul de 32 ori!!!

Alte patologii asociate cu cancerul de pancreas sunt pancreatita cronică, diabetul zaharat sau obezitatea.

Simptome:

În stadiile precoce ale bolii, pacienții pot fi complet asimptomatici, iar pe măsura ce are loc creșterea în dimensiuni a tumorii, pot să apară și simptomele.

În funcție de localizare, simptomatologia variază: astfel că tumorile situate în capul de pancreas determină cel mai frecvent obstrucția căii biliare principale, cu instalarea icterului.

Acesta reprezintă colorația galbenă a tegumentelor și ochilor și se datorează acumulării pigmentului “bilirubina” în sânge; alte manifestări datorate acumulării pigmentului biliar sunt:

  • pruritul
  • colorația închisă a urinei
  • scaunele decolorate, albicioase

Tumorile localizate la nivelul corpului și cozii de pancreas nu determină apariția icterului, ci dureri abdominale sau de spate și au ca mecanism compresia structurilor nervoase de către tumoră.

Alte simptome mai sunt:

  • scăderea ponderală involuntară
  • lipsa poftei de mâncare
  • astenia fizică

Diagnosticul cancerului de pancreas:

Metode imagistice

Cea mai accesibilă metodă de diagnostic a cancerului de pancreas este ecografia abdominală, o metodă non-invazivă și neiradiantă pentru pacient. Însă de multe ori, în practica curentă, este imposibilă examinarea pancreasului, datorită meteorismului accentuat (prezenței bulelor de gaz în cantitate mare, în interiorul intestinului), ceea ce duce la limitarea investigației.

Investigații imagistice des folosite și foarte sensibile sunt tomografia computerizată multi-detector cu substanță de contrast (MDCT) și eco-endoscopia (EUS), care pot diagostica și stadializa formațiunile tumorale pancreatice.

În plus, ecoendoscopia permite efectuarea puncției tumorale pentru confirmarea histopatologică. Se mai poate efectua rezonanța magnetică nucleara(RMN) sau colangioRMN, care furnizează în plus informații cu privire la căile biliare și ductul pancreatic.

Teste de laborator

CA19-9 (antigenul carbohidrat) este un marker tumoral care poate fi detectat în sânge. Unii pacienți cu cancer pancreatic pot avea valori crescute ale acestuia, în timp ce alții pot avea valori normale.

Nu se utilizează în screening-ul de cancer pancreatic, ci doar pentru a evalua raspunsul la tratament.

Confirmarea histopatologică

Poate fi făcută pe cale laparoscopică sau pe cale endoscopică, când se introduce pe canalul de lucru al ecoendoscopului un ac de puncție și se prelevează probe direct din formațiunea respectivă.

Acestea sunt ulterior examinate de un medic anatomopatolog, care va confirma diagnosticul de cancer de pancreas și fără de care nu se poate iniția tratamentul oncologic.

În ceea ce privește tratamentul, acesta include: intervenția chirurgicală, radioterapia, chimioterapia și combinații ale acestora. În cazul cancerelor avansate , inoperabile , pacienții vor beneficia de tratament paliativ.

INTERVENȚIA CHIRURGICALĂ

Pentru tumorile localizate în capul de pancreas, se efectuează procedura Whipple, în cadrul căreia se rezecă vârful pancreasului, prima porțiune de intestin subțire (duoden), vezicula biliară și o parte din calea biliară principală.

Uneori se poate rezeca inclusiv o parte din stomac și nodulii limfatici din apropiere.

Pentru tumorile localizate în corpul și coada pancreasului, se practică pancreatectomia distală.

În anumite cazuri se poate decide pentru rezecția întregului organ, ceea ce poartă denumirea de pancreatectomie totală.

CHIMIOTERAPIA

Chimioterapia utilizează medicamente care ajută la distrugerea celulelor canceroase și are ca scop îmbunătățirea ratei de supraviețuire a pacienților cu cancer de pancreas.

RADIOTERAPIA

Radioterapia utilizează fascicule cu energie înaltă, cu scopul de a distruge celulele canceroase. Se poate face înainte sau după intervenția chirurgicală.

TRATAMENTUL PALIATIV

Terapia paliativă se adresează în special pacienților inoperabili și are ca scop ameliorarea simptomatologiei cauzate de tumoră; astfel dacă se instalează icterul, există posibilitatea montării unui stent biliar (tub de plastic/metal) pentru a permite decolorarea tegumentelor și ochilor. În caz de apariție a durerilor, se poate apela la diferite clase de analgezice, inclusiv opioide precum morfina, în cazurile avansate de boală, când durerile sunt insuportabile.

PREVENȚIE

În ceea ce privește prevenția, trebuie acordată atenție în primul rând stilului de viață sănătos, bogat în fructe, legume și fibre, sărac în grăsimi și preparate procesate, renunțarea la fumat și nu în ultimul rând, menținerea unei greutăți constante prin efectuarea de exerciții fizice în mod regulat.

 

Sursa: https://www.doctorulzilei.ro/cancerul-de-pancreas-boala-agresiva-cu-cea-mai-mica-rata-de-supravietuire-dintre-toate-cancerele/