Lesinul este una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare la medic in urgenta la toate categoriile de varsta. Denumirea medicala a lesinului este aceea de Lipotimie. Aceasta este definita ca „o pierdere subita si trecatoare a constientei „si este datorata unei multitudini de afectiuni. Spre deosebire de lipotimie, sincopa este o stare mai grava care presupune pe langa pierderea de scurta durata a constientei si pierderea tonusului muscular, adica atunci cand persoana „pica din picioare fara sa stie de ea”. Potrivit studiilor aproximativ un sfert din populatie a prezentat la un moment dat un episod de sincopa sau lipotimie in viata lor.
Sincopa sau lipotimia (lesinurile) se produce atunci cand se apare o scadere brusca si severa a irigarii cu sange a creierului. Sistemul nervos nu dispune de rezerve energetice, depinzand aproape exclusiv de oxigenul si glucoza furnizate prin sange. Scaderea sub 30% a perfuziei creierului duce in 8-10 secunde la pierderea starii de constienta, ca si scaderea presiunii de perfuzie sistolica (tensiunea arteriala sistolica) sub 70 mmHg. Intotdeauna recuperarea dintr-un lesin se face spontan.
Cauzele unui lesin pot fi extrem de variate si pot anunta o boala de fond importanta sau pot fi ignorate, lesinul aparand si la oamenii perfect sanatosi, ca un fel de raspuns al organismului la unii factori externi.
Exemple de lesin:
- Tinerele femei care pot afla ca sunt insarcinate cu ocazia unei sincope;
- La copii mici poate aparea „spasmul hohotului de plans” (prin mecanism reflex);
- Lesinul reflex: dupa tuse, mictiune, defecatie, in urma unei manevre dureroase;
- Lesinul indus de anumite medicamente (diuretice, barbiturice, antidepresive);
- Lesinul provocat de afectiuni cardiace (bradicardie, tahicardie paroxistica supraventriculara, sindrom de QT lung, hipertensiune pulmonara, stenoza aortica). Poate fi marca unui infarct miocardic aflat la debut!
- Lesinul psihogen – cand se anticipeaza o manevra dureroasa sau neplacuta (de exempla la recoltarea de sange, consultul stomatologic);
- Lesinul metabolic – prin hiperventilatie (ca in cazul unui atac de panica sau a unui plans in hohote), hipoglicemie (la tinere, diete extreme, post!);
- Lesinul ortostatic – cauzat de deshidratare (frecvent in anotimpul cald la persoanele tinere subponderale);
- Lesinul dupa o masa copioasa la persoane deja tarate (alimentatia este un puternic stimul hipotensiv, rar la copii, dar posibil la varstnici);
- Lesinul poate de asemenea sa atraga atentia asupra unei boli grave nediagnosticate inca, cum ar fi: diabet zaharat, afectiuni cardiace, malformatii arterio-venoase, epilepsie, deficienta de vitamina B12, porfirie, etc.
In concluzie, lesinul (lipotimia sau sincopa) este un simptom, nu un diagnostic, si de aceea este importanta prezentarea la medic pentru a afla cauzele si a preveni repetarea acestuia.
Dr. Maria Cristina Stroi
Medic specialist medicina interna – LaurusMedical