Articole

Tratamentul hemoroizilor prin scleroterapie

Scleroterapia este o procedura de fixare recomandata de obicei pentru hemoroizi interni de dimensiuni mici, de gradul I sau II. Scleroterapia presupune folosirea unei substante cu efect sclerozant care cicatrizeaza tesutul inflamat, reducand astfel fluxul sanguin catre hemoroid si astfel atenueaza atat cauza aparitiei hemoroidului, cat si simptomele acestuia.
Afectiunile care justifica folosirea acestei metode sunt specifice. De exemplu, medicii vor recomanda folosirea scleroterapiei pacientilor in cazul carora tratamentul la domiciliu nu a dat rezultate sau in cazul hemoroizilor interni care nu pot fi inca supusi unei alte proceduri de fixare, numita ligaturare cu benzi elastice. Din moment ce ligaturarea cu benzi elastice necesita ca hemoroizii sa fie suficient de mari pentru a putea fi legati cu banda elastica, scleroterapia este folosita pentru hemoroizii de dimensiuni mici.
Alte cazuri care ar presupune folosirea scleroterapiei sunt hemoroizii care sangereaza sau cazurile pacientilor carora starea de sanatate nu le permite efectuarea de proceduri invazive de tratament, cum ar fi hemoroidectomia. Scleroterapia nu este recomandata in cazurile hemoroizilor prolabati sau externi, care necesita o procedura chirurgicala intensiva.

Generalitati in tratamentul hemoroizilor

Majoritatea hemoroizilor pot fi tratati prin simple schimbari de dieta si ameliorarea tranzitului intestinal. Majoritatea cazurilor nu au nevoie de operatie sau de alte tratamente, in afara de cazul in care hemoroizii sunt foarte mari in dimensiuni si durerosi. Scopul metodelor nechirurgicale de tratare a hemoroizilor, numite si proceduri de fixare, este de a reduce fluxul sanguin catre hemoroid pentru a provoca micsorarea si disparitia acestuia. Cicatricea formata in locul respectiv sustine tesutul anal si ajuta la prevenirea aparitiei de alti hemoroizi.
Procedurile de fixare includ ligaturarea cu benzi elastice (legarea hemoroizilor cu inele de cauciuc) sau folosirea de curent electric, laser sau caldura pentru cicatrizarea tesutului (terapia prin coagulare).
Operatia chirurgicala (hemoroidectomia) pot fi utilizata in cazul hemoroizilor interni de dimensiuni mari asociati cu prezenta catorva hemoroizi de dimensiuni mici sau cand alte metode de tratament nu au putut controla sangerarile. Uneori o combinatie a acestor tratamente (de exemplu o procedura de fixare si o hemoroidectomie) este ce mai eficienta cale de tratare a hemoroizilor.

Operatia pentru hemoroizi

Majoritatea hemoroizilor nu necesita operatie, aceasta fiind luata in considerare doar de durere puternica.
Hemoroizii externi:
Hemoroizii externi nu sunt tratati de obicei prin hemoroidectomie, exceptand cazurile de hemoroizi de dimensiuni foarte mari sau daca ati suportat o interventie chirurgicala in zona anala pentru alte probleme (cum ar fi hemoroizii interni sau o fisura anala).

Hemoroidectomia

Hemoroidectomia se refera la ablatia chirurgicala a hemoroizilor. Se va face o anestezie generala sau o rahianestezie pentru a nu simti durere. Inciziile sunt facute in tesutul din jurul hemoroidului. Vena umflata din hemoroid este legata pentru a preveni sangerarea, iar hemoroidul este excizat. Plaga chirurgicala poate fi inchisa cu suturi sau lasata deschisa. Peste rana se aplica tifon steril. Interventia chirurgicala se poate efectua cu un bisturiu, un instrument care foloseste electricitate (electrocauter) sau cu laser.
Exista o procedura care foloseste un dispozitiv de capsare circulara pentru inlaturarea hemoroizilor si inchiderea ranii, fara efectuarea de incizii. Prin acest procedeu, hemoroidul este ridicat si capsat inapoi pe canalul anal. Aceasta metoda poarta numele de hemoroidopexie. Persoanele care apeleaza la aceasta metoda pot avea mai putine dureri dupa interventie decat persoanele care apeleaza la interventia clasica, insa aceasta metoda este mai costisitoare si prezinta un grad mai mare de recidiva.
La ce sa va asteptati dupa interventia chirurgicala:
Recuperarea dureaza aproximativ 2-3 luni.

Ligaturarea hemoroizilor cu benzi elastice

Ligaturarea hemoroizilor cu benzi elastice este o procedura prin care hemoroidul este legat la baza cu inele de cauciuc, intrerupand fluxul sanguin catre hemoroid. Pentru a efectua aceasta procedura, medicul introduce un instrument optic (anuscop) in anus. Hemoroidul este prins cu un instrument, iar un dispozitiv pozitioneaza inelul de cauciuc la baza hemoroidului. Hemoroidul se va atrofia, iar in aproximativ o saptamana va cadea. O cicatrice se va forma in zona initiala a hemoroidului, asigurand ca venele din apropiere nu se vor umfla pe canalul anal.
Procedura este efectuata intr-o clinica medicala. Veti fi intrebat daca benzile elastice nu sunt stranse prea tare. Daca ligaturile produc durere, se poate injecta un medicament in hemoroid pentru anesteziere. Dupa procedura, puteti simti o durere si puteti avea o senzatie de satietate in abdomenul inferior, sau puteti avea o senzatie falsa de defecatie.